Omul are cea mai bună vedere

omul are cea mai bună vedere

Omul și robotul – cui aparține viitorul? - Fokus pe Germana - Goethe-Institut

Imaginea de sine - stima de sine si increderea in sine Alexandra Siru Psiholog - psihoterapeut Ce este imaginea de sine? Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se refera, asa cum se subintelege deja, la modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale.

Modul in care ne percepem depinde de gradul de autostima autoapreciere, autorespect, autoacceptare pe care il avem. Astfel, daca ne acceptam pe noi insine, daca ne apreciem pentru ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul si increderea in sine - daca acceptam ca avem si slabiciuni fara sa ne criticam in permanenta pentru ele - aceasta constituie baza tolerantei fata de sine si, implicit, fata de altii - putem trai confortabil din punct de vedere emotional.

Trebuie inteles ca este bine sa existe mereu un echilibru intre autoapreciere si autocritica, nici una din cele doua extreme nefiind eficienta. Cel care se lauda prea mult este, in cele din urma, persiflat sau chiar abandonat de catre ceilalti iar cel care se autocritica exagerat provoaca celorlalti fie sentimente de mila, de vina, fie un sentiment de superioritate, atragand de la sine alte critici.

Pastrand pe cat posibil echilibrul intre o lauda de sine exagerata si o autocritica exagerata putem contribui la igiena noastra sufleteasca. Cum stim daca imaginea de sine e buna sau nu?

omul are cea mai bună vedere

Este foarte simplu. Toti avem ceea ce se cheama "vocea interioara". Daca aceasta voce interioara are tendinta spre un discurs pesimist, negativ si autocritic cu ambitii neimplinite spre perfectiune este clar ca imaginea de sine a persoanei respective este negativa.

omul are cea mai bună vedere

De ce este importanta imaginea de sine? Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele. Cand ai o imagine de sine buna iti poti indeplini obiectivele pentru ca, o imagine de sine buna iti da entuziasm, energie si determinarea necesare pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocari ce trebuiesc depasite pentru atingerea obiectivelor.

omul are cea mai bună vedere

O imagine de sine buna te face sa relationezi armonios cu ceilalti, prin atingerea obiectivelor poti avea performante profesionale, succes social etc. O imagine de sine negativa te face sa-ti scada motivatia sau chiar o anihileaza prin lipsa increderii in fortele proprii "ce rost are sa incerc oricum nu voi reusi", "e greu", "nu sunt in stare" etc.

A se observa ca o imagine de sine negativa este capabila sa creeze un cerc vicios din care persoanei ii este greu sa omul are cea mai bună vedere : nu face anumite lucruri pentru ca nu se crede in stare iar dupa ce renunta la a face lucrurile respective se autoculpabilizeaza si se critica si mai tare, intarindu-si, astfel, convingerile negative despre sine si alimentand dialogul interior negativ. In concluzie : cand iti acorzi suficienta valoare iti atingi mai usor obiectivele pentru ca a avea incredere in sine, in fortele proprii te face sa-ti mobilizezi exact resursele de care ai nevoie sa depasesti obstacolele si sa mergi in directia dorita; cand nu iti acorzi suficienta valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, actionezi cu mai multa frica sau eviti sa actionezi si "iti pui singur bete in roate".

Cand nu iti acorzi valoare anihilezi resursele de care ai avea nevoie pentru a intreprinde ceva.

Mintea umană și inteligența artificială sunt diferite

Imaginea de sine contribuie la evaluarea realitatii Cand ai o imagine de sine buna poti afirma : "pot sa fac acest lucru sau macar pot incerca" cand ai o imagine negativa de sine afirmi : "nu pot sa fac acest lucru este prea greu, nu voi fi in stare".

Diferenta este ca cel cu imaginea buna de sine va avea ocazia sa-si demonstreze daca poate sau nu, dezvoltand convingeri realiste despre sine printr-o perceptie corecta a capacitatilor dar si slabiciunilor.

Cel cu imaginea negativa de sine nu va avea decat ocazia de a se inchide in cercul vicios descris mai sus, intarindu-si astfel convingerile negative.

Omul și robotul — cui aparține viitorul? Oare vom mai avea nevoie de jurnaliști, de vreme ce noul Bot al Startup-ului OpenAI din Califormia, plecând de la doar câteva informații, poate scrie articole pe orice temă care ne-ar putea trece prin minte?

O poveste : "Un rege isi puse curtea la o incercare pentru un post important. Numerosi oameni puternici si intelepti se aflau in jurul lui.

Meniu de navigare

Regele le explica : "Aici vedeti cea mai mare si mai grea usa din regatul meu. Care dintre voi poate sa o deschida? Altii, care se numarau printre cei intelepti, se uitara la usa mai de aproape, dar recunoscura ca nu pot sa o faca. Cand inteleptii spusera asta, restul curtii consmiti ca aceasta problema este dificil de rezolvat.

  • Definiția lui H.
  • De ce viziunea de la vodcă
  • Refacerea vederii cu ajutorul terapiei celulare

Un singur vizir se duse la usa. O examina cu ochii si cu degetele, incerca mai multe posibilitati de a o deschide si, in cele din urma, o trase cu o smucitura puternica. Si usa se deschise. Fusese lasata intredeschisa numai, nu inchisa complet, si nimic altceva nu fusese necesar, decat bunavointa de a realiza ceva si curajul de a actiona cu indrazneala.

Clinic ophthalmologic - Eye Microsurgery - Kishinev center

Regele spuse : "Tu vei primi postul de la curte, pentu ca tu nu te bizui doar pe ceea ce omul are cea mai bună vedere sau auzi; tu iti pui propriile puteri in joc si ai curajul sa risti o incercare. Desi, imaginea de sine este oglindirea consultare online cu un oftalmolog in propria constiinta auto-oglindireafiind logic astfel sa aiba referential intern, imaginea de sine este deseori sustinuta sau sabotata de factori externi, asa cum s-a vazut si in poveste.

Intrebarea "De ce parerea celorlalti conteaza" ar fi mai logica sun forma "Pentru cine conteaza parerea celorlalti? Cand au succes se simt bine dar pentru putin timp, devenind dependenti de succes pentru a se simti bine iar cand esueaza se blameaza excesiv.

  • Înla vârsta de 46 de ani, bărbatul a observat că ochiul său drept avea din ce în ce mai multe probleme, iar la un control a fost diagnosticat cu cataractă.
  • Imaginea de sine - stima de sine si increderea in sine
  • Modul de dezvoltare a vederii periferice
  • Boala Huntington - Neurologie si Tulburari Metabolice - Boli rare și simptome - AOP Orphan
  • Antrenament pentru ochi cu miopie

Acestia traiesc intr-o permanenta incertitudine si neliniste, fiind mereu vulnerabili pentru ca imaginea lor de sine este dependenta de factori exteriori. Asa se explica si diferitele "trenduri" care afecteaza adolescentii : daca realitatea exteriora cere sa fii slab iar tu esti incert in ceea ce priveste imaginea de sine, vei intelege ca esti bun si acceptat daca esti slab, insa asta nu te multumeste niciodata pe deplin pentru ca, fiind bazal nemultumit de tine sau incert in ceea ce te priveste, nu vei fi niciodata suficient de slab.

omul are cea mai bună vedere

Apare astfel nelinistea, nemultumirea, incertitudinea si cercul vicios al anxietatiidepresieianorexieibulimiei etc. Atunci cand exista o perceptie realista de sine iti stii calitatile dar accepti ca ai si defecte si, implicit, o imagine buna de sine, realitatea exterioara iti confirma sau infirma ceea ce deja stii despre tine si te ajuta sa imbunatatesti ceea ce ai, acolo unde este cazul.

De unde vine imaginea de sine?

omul are cea mai bună vedere

Bazele modului in care ne percepem vine din copilarie, atunci cand noi inca nu avem un sistem de valori la care sa ne raportam. Nu avem decat parerea parintilor fata de actele noastre.

omul are cea mai bună vedere

Parintii sunt primii oameni care ne pot aprecia pentru ceea ce facem sau ne pot penaliza pentru lucruri gresite.

Informațiiimportante