Vederea păcatelor lor

Mustrare si osandire Astazi o multime de crestini nu fac deosebirea intre mus­trare si osandire. Ei socotesc si una, si cealalta ca pe un lucru pozi­tiv, daca se savarseste in numele adevarului si al dreptatii.

La aceasta poate sa ajute adesea, prin comparatie, identificarea osandirii cu darea in vileag. Insa, si de ar fi limpede la chip, o asemenea identificare este de neingaduit. Ea este in contradictie cu Evanghelia si cu legi­le vietii duhovnicesti.

Ce este in fapt mustrarea si ce este osandirea? A mustra inseamna indreptarea fra­teasca a atentiei aproapelui asupra uno­ra din pacatele lui si purtarea de grija iubitoare pentru indreptarea sa. Insa osandirea este cautarea plina de rautate a unui motiv de a necinsti pe aproape­le si batjocorirea rautacioasa a slabiciu­nilor lui. Acela care mustra cu dragoste pe aproapele sau duce el insusi cu staruinta o viata virtuoasa si nazuieste sa intoarca spre aceasta si pe fratele sau care greseste.

Dar cel ce osandeste ca judecator, care a rupt-o cu virtutea, im­pins de diavolul, se straduieste ca si pe altul sa-l indeparteze de aceasta. Hristos a oprit osandirea prin cuvintele: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati! Prin urmare, osandirea este interzi­sa, fiind o manifestare pacatoasa, o cri­tica plina de manie, ce se naste adesea din rautate si din ura, adesea din taini­ca vrajba si pizma, adesea din mandrie ori din orgoliul ranit. In timpul unei asemenea critici, inima plina de pacat a celui ce osandeste incearca o oarecare dulceata satanica foarte fina din necinstirea aproapelui.

Mustrarea frateasca nu are nimic in comun insa cu asemenea josnice simtaminte. Aceasta vederea păcatelor lor nazuieste sa neca­jeasca pe aproapele, nici cu rautate sa-l demaste inaintea altora, cu scopul de a-i impinge si pe aceia sa-l osandeasca.

Crestinul care dojeneste simte o durere datorita faptului ca relatiile au ajuns re­le intre el si aproapele. Lui ii pare rau ca aproapele lui a gresit impotriva lui si ca a pacatuit fata de propriul lui suflet. De aceea, cauta motiv ca sa-l castige si are o singura dorinta: ca el sa iasa din acel pacat. Cei care pun semnul egalitatii intre osandire si mustrare Il arata pe Hristos ca si cum S-ar contrazice pe Sine In­susi de vreme ce, dupa ei, face din do­ua lucruri unul singur, desi El pe unul l-a oprit, iar pe celalalt l-a ingaduit.

Dar Hristos nu Se contrazice. Mantuitorul opreste osandirea, pentru ca aceasta es­te pacat si naste multe alte pacate. In­sa El incurajeaza mustrarea frateasca, pentru ca, facuta in duhul evanghelic al dragostei, cu tact si cu intelepciune, ea poate sa curme drumul pacatelor si sa ajute la desavarsirea fratelui care a pri­mit mustrarea.

Osandirea si vederea păcatelor lor frateas­ca sunt doua lucruri diametral opuse. Mustrarea frateasca are loc intre patru ochi, pentru ca cel ce mustra sa crute bunul nume al fratelui sau.

Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Dar cel ce osandeste povesteste si la altii pacatele aproapelui sau si intru toate cauta sa-l necinsteasca. Mustrarea se face pe fa­ta, iar osandirea de obicei cand persoa­na nu este de fata.

Mustrarea frateasca este insotita intotdeauna de o deosebita grija si delicatete, de modestie si de bu­na intentie. Iar osandirea aproape intotdeauna este plina de mandrie, groso­lana, sarcastica si brutala. La mustrare dam dovada de dragoste, iar la osandi­re — de ura. Mustrarea urmareste sa cas­tige inima celuilalt, in timp ce osandirea jigneste, respinge, raneste.

Mustrarea cauta un motiv ca sa ajute fratelui sa ia­sa din mocirla pacatului. Osandirea in­sa cu rautate il apasa, ca sa se afunde si mai mult in mocirla. Iata pentru ce Mantuitorul nostru a oprit cu asprime aceste manifestari diavolesti ale osandirii, indemnand in ace­lasi timp la mustrarea cea plina de iu­bire.

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati!

Despre vederea păcatelor şi taina pocăinţei

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau, si iata, barna este in ochiul tau?

Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea vei fi in stare sa scoti paiul din ochiul fratelui tau!

Ce vrea sa spuna Domnul prin aceste cuvinte inaltatoare? Ce inseamna barna si ce este paiul? Barna din ochiul tau sunt propriile tale pacate mari, printre care, fara discutie, este si marele pacat al mandrei osandiri. Iar paiul din ochiul fratelui tau sunt pacatele lui. Indiferent de cum sunt ele — daca sunt usoare ori grele - tie ti s-a poruncit sa iei aminte la ele ca la un pai, in comparatie cu pro­priile tale nelegiuiri si mai cu seama in comparatie cu pacatul cel indragit de ti­ne — osandirea.

El savar­seste atatea si atatea marsavii! Simtamantul nostru moral, care alearga vederea păcatelor lor se tulbure de pacatele straine si sa le judece sub acoperamantul unei oarecare ravne dupa bine, se arata nedesavarsit. El vede pa­iul din ochiul strain, insa este nepasator fata de barna din propriul sau ochi, adica este vederea păcatelor lor fata de starea lui de pa­cat.

Tocmai aceasta lamureste Mantui­torul prin cuvintele: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Iata, aceasta nesim­tire a starii noastre de pacat si aceasta neconstientizare a osandirii ca barna marturisesc despre neputinta simta­mantului nostru moral de a cantari cu dreptate lucrurile. Noi nu suntem buni sa fim judecatori.

De aceea nu trebuie sa osandim! Cel ce osandeste se afunda si mai mult in pacat. El ingramadeste deasupra celorlalte pacate ale sale pacatul de moarte al osandirii si se supune celei mai aspre judecati dumnezeiesti, dupa cum este spus: Cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura acuitate vizuala 150 ca­re masurati vi se va masura!

Ca sa ne conduca spre virtute, Hristos, Acest Pedagog dumnezeiesc, ne prinde in mrejele propriilor noastre vederea păcatelor lor duhovnicesti. Oare doriti sa fiti judecati fara mila si sa fiti osanditi la vesnicele chinuri?

Atunci chiar veti fi judecati fara mila, pentru pacatele omenesti. Insa daca insetati sa primiti dumnezeiasca mila, aratati ace­easi mila catre aproapele vostru! Caci cu masura cu care masurati vi se va masu­ra. Neindurarea voastra catre altii se va varsa asupra capetelor voastre.

Caci judecata este fara mila pentru cel care n-a vederea păcatelor lor mila Iac. De aceea, nu fiti nemilosi catre voi insiva, aratand asprime catre altii! Aratati bunatate si indurare catre sufletele voastre prin iertarea pa­catelor altora! Aceste pacate nu-ti apasa constiinta ta, tu niciodata nu vei raspunde pentru ele. Ele sunt departe de tine, insa propriile tale pacate, care ti-au incarcat constiinta, care ti-au intinat inima si au izgonit pe Sfantul Duh din sufletul tau, te vor pierde.

Pentru acestea, nimeni altul in afara de tine nu va raspunde inaintea lui Dumnezeu! Tu doresti totusi sa-l ajuti pe frate­le tau sa scape de paiul din ochiul sau?

Foarte vederea păcatelor lor Cine insa doreste sa atra­ga atentia fratelui sau, acela trebuie mai intai sa se pregateasca pentru acest lu­cru important si placut lui Dumnezeu, ca, prin curatirea inimii sale de pacate, prin pocainta si printr-o rugaciune pli­na de zdrobire, Dumnezeu sa-i ajute sa fie savarsita cu dragoste mustrarea la care s-a gandit.

Caci cel ce nu se prega­teste in prealabil, cel ce nu indepartea­za barna pacatelor sale din ochiul sau si nu se umple cu simtaminte bune, cu dragoste si mila catre fratele care a gre­sit, acela risca sa prefaca mustrarea in osandire. Şi atunci rezultatele vor fi infioratoare, atat pentru cel ce osandeste, cat si pentru cel cate mustra. Caci propriile noastre pacate necuratite, aceasta barna din ochi, face pe om orb, brutal, rau, lipsit de rabdare — intr-un cuvant nevrednic sa se numeasca vindecator.

Şi daca lucrurile stau astfel, cum va in­drazni el in orbirea sa sa caute in ochiul fratelui sau?! Unii crestini deprinsi sa osandeasca, in orbirea lor piatraduhovniceas­ca, cred ca arata ravna dupa legea lui Dumnezeu cand aproapele greseste. In­sa, pentru ca ei insisi sunt plini de paca­te, nu reusesc sa intelepteasca plini de pace pe fratele care pacatuieste.

Dorind sa-l mustre, in chip nemilos se arunca impotriva lui si cu rautate il amarasc.

Vederea păcatelor

Şi rezulta de aici ca ei inseteaza nu numai sa-l indrepte pe fratele lor, cat mai cu seama sa-si multumeasca patima maniei lor. Alti crestini incep cu cea mai since­ra dorinta si cu dragoste sa indrepte pe aproapele lor, insa pe neasteptate ei sfarsesc mustrarea cu manie, din prici­na rezistentei intampinate.

Mustrari­le lor adesea se transforma in osandire, incep cu bun simt sfaturile lor catre cel ce greseste. Insa, indata ce acela ince­pe sa graiasca impotriva, sa se apere, sa obiecteze, ei se supara, incep sa se ener­veze si continua mustrarea cu tonul de­ja ridicat. Cel ce este mustrat ridica de asemenea tonul si trece repede de la na­valnica indreptatire de sine catre sim­tamantul insultei, iar din simtamantul insultei catre manie.

Iar aceasta manie se transmite celui care indreapta. Şi, ia­ta, mustrarea frateasca se preface intr-o cearta aprinsa.

Cum trebuie sa procedam in aseme­nea cazuri, ca sa fugim de pacat? Daca simtim intru noi iritare, trebuie sa cur­mam mustrarea, oferindu-i purtarii de grija dumnezeiesti indreptarea fratelui. Dupa aceasta ru­gaciune, cand inima ta se imblanzeste, poti din nou cu intelepciune si smere­nie, dupa porunca Apostolului, sa mus­tri, sa certi, sa lecuiesti si sa dai inva­tatura fratelui tau vezi II Tim.

Atunci fratele tau, daca isi da seama de milostivi­rea ta, va primi cu credinta invatatura ta, iar tu prin pacea ta ii vei umple de pace si inima lui. Nu indreapta pe fratele ce gre­seste, ci il inraieste. Ranit dureros in mandria lui, acesta fierbe, se umple de rautate impotriva celui ce-si ia rangul de judecator cu de la sine putere si ata­ta multa cuprinde inima lui, incat nici nu mai doreste sa-l vada, nici sa-l mai auda. Sfantul Apostol Pavel da dreptul la aceasta — spre a mustra pe cei care gre­sesc — nu tuturora, ci doar oamenilor duhovnicesti, procedand in aceste ca­zuri cu foarte mare luare-aminte: Fra­tilor, — scrie el — chiar de va cadea vederea păcatelor lor om in vreo greseala, voi cei duhovnicesti indreptati-l pe unul ca vederea păcatelor lor cu duhul blan­detii, luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita!

Marele Apostol are dreptate pe deplin. Caci ca­re va fi folosul daca dorim sa ajutam al­tuia sa iasa din ispita si noi insine cadem intr-o si mai mare ispita?

Osandirea isi arata starea ei vicioasa prin inrudirea cu cele mai grele pacate posibile: mandria, rautatea, pizma, ura. Sfantul Tihon de Zadonsk lamureste ca temelia oricarei osandiri este in chip negresit pacatoasa, in ciuda deosebirii patimilor din care aceasta isi afla motiv concret de manifestare. Ea poate sa se nasca din Mandrie: Cel mandru se preama­reste pe sine, se lauda, iar pe altii ii osan­deste si ii injoseste. Dorind vederea păcatelor lor ascunda pacatele sale, el vorbeste de rau pe altii, ca oamenii care il asculta sa creada ca el nu ar avea unele ca acestea.

Rautate: Foarte adesea osandirea se naste din pomenirea de rau si din ra­utate. Neavand cum sa se vederea păcatelor lor pe aproapele sau, cel plin de rautate se straduieste sa-l ponegreasca prin cleve­tire si orice alta vorbire de rau. Uneori, in spatele osandirii se as­cunde pizma.

Pentru ca cel ce pizmuieste, neputand sa rabde ca aproapele sau sa fie cinstit, se vederea păcatelor lor sa mur­dareasca bunul viziune pentru răceli nume improscandu-l cu hule.

Alteori, osandirea izvoraste din deprinderea cea rea ori din tulburare, din manie si nerabdare. Radacinile tu­turor acestora sunt iubirea de sine si ura fata de aproapele. Nu aceasta este baza inteleptirii fra­testi! Tu poti vederea păcatelor lor sa-ti dai seama cand osandesti si cand mustri, daca iei aminte la imboldirile care te indeamna in timpul convorbirii tale cu aproape­le.

Vezi ce faci si incotro te indrepti! Dar daca in­tru tine clocoteste vreun oarecare simtamant rau — de razbunare, pomenire de rau, tulburare ori rautate plina de intu­necime fata de aproapele — si tu ii vor­besti toate acelea pe care ura fata de el ti le-a ingramadit in inima ta, este limpe­de ca tu il osandesti, nu ii dai invatatura.

In asemenea cazuri este mai bine sa te infranezi in a indrepta pe aproapele tau, pentru ca o astfel de indreptare te va conduce pana la o asemenea sminteala, incat ii vei rani inima si el nu va putea sa uite acest lucru intreaga viata. La mustrarea plina de dragoste lu­creaza harul lui Dumnezeu. Poate sa se sme­reasca, sa-si recunoasca pacatul si chiar sa-ti multumeasca pentru faptul ca tu, printr-o astfel de grija frateasca, i-ai dat in vileag fata catre fata patimile sale.

Un astfel de om nu te va uri pentru mustra­rile tale pline de iubire si va continua sa te aiba de prieten credincios. Tu ai casti­gat astfel pe fratele tau Mt 18, Insa vederea păcatelor lor obicei nu se capata nicio luare-aminte din osandiri si niciun fel de pocainta pentru pacatul de care tu il mustri.

Simtind vorba taioasa a osan­dirii tale plina de rautate si dandu-si seama cum tu cu asprime infigi aceste vorbe in inima lui, el sare ca muscat de sarpe si in mod firesc alearga spre in­dreptatirea de sine. Şi nu numai atat. De vederea păcatelor lor apararea de sine trece repede la atac. Tu il osandesti cu mandrie, iar aceasta ii desteapta mandria lui. Cuvintele demascatoare pline de rautate starnesc ca raspuns rautatea, iar mania aprinde mania, vezi Iac. Urmarile sunt: vrajba, certuri, ura de moarte si razbu­narea.

Astfel, prin osandire, se pacatu­ieste greu de ambele parti. In deplina contradictie cu osandirea, mustrarea frateasca are o tactica binecuvantata. Cel care mustra nu se arunca asemenea unui vrajmas, ci vederea păcatelor lor cu blandete, ca un prieten. El nu insul­ta, ci cu adanca simtire mangaietoare intra in legatura cu constiinta celui ca­ruia ii da povata. El nu deschide front impotriva fratelui sau, ci ii suveniruri pentru vedere mana in lupta impotriva dusmanului comun — pacatul — si impotriva diavolului vederea păcatelor lor sta ascuns in spatele pacatului.

Vederea păcatelor proprii

Cel ca­re prin povete si prin mustrarea lui pli­na de dragoste reuseste sa convinga pe aproapele ca ii vrea binele, ca doreste sa il ajute sa scape de lanturile in care l-a legat diavolul prin pacat, acela castiga pe fratele sau. Şi atunci se face mare bucurie in cer pentru cele doua suflete — pentru primul ca nu a osandit pe fratele lui ca­zut in pacat, ci i-a aratat iubire frateas­ca, si pentru al doilea ca nu s-a suparat pentru vederea păcatelor lor in vileag a pacatelor lui si ca a primit aceasta cu smerenie.

Dupa cum spune avva Dorotei, Sfan­tul Ammona a procedat tocmai in acest chip — cu chibzuinta si cu iubire frateas­ca: Un oarecare frate a gresit cu o feme­ie. Intrand in chilia fratelui, si-a dat seama ca fratele ca­re cazuse in pacat o ascunsese pe feme­ie sub un butoi si de aceea s-a asezat pe butoi si a poruncit fratilor sa cerceteze chilia. Neafland acestia nimic, el i-a slo­bozit povatuindu-i sa nu mai osandeas­ca. Ia aminte la sufle­tul tau!

Sunt pacatosi cine, eu sa primesc sfaturicu un asemenea simtamant al propriei dreptati, incat socotesc ca mare injosire sa fie povatu­iti de altii. Astfel sunt comportarile oamenilor mandri, ca­re nu pot sa suporte nicio observatie frateasca, desi spusa pe cel mai bland ton si cu cele mai.

Ei se simt insultati si atunci cand celalalt nu are intentia sa jigneasca. In aseme­nea cazuri, nu in cuvintele celui care da povata, ci in iubirea de sine a celui ce primeste povata este pricina faptului ca se manifesta intru el sentimentul ca e jignit.

Hristos, prietenul pacatosilor Hristos S-a aratat in aceasta lume ca prieten al pacatosilor: "N-am venit pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi, ca nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi". Plecand de la aceste cuvinte nu putem sa nu ne intrebam: oare pe Dumnezeu nu-L intereseaza decat o categorie de oameni Duminica Orbului din nastere - Parintele Nicolae Steinhardt Duminica Orbului din nastere - Parintele Nicolae Steinhardt; De orbire Domnul ii vindeca pe oameni in repetate randuri. Referatul lui Matei pomeneste doua cazuri si in amandoua este vorba de doi orbi.

Mandrul iubitor de sine este un dusman neintelept pentru sine insusi, care singur isi tulbura starea sa. El es­te nefericit pentru ca nu se lupta cu pa­catele sale, ci doreste sa le fie rob. Scriptura ne indeamna: Doje­neste pe cel intelept, si el te va iubi. Da sfat celui intelept, si el se va face si mai intelept; invata pe cel drept, si el isi va spori stiinta lui Pilde 9, La neizbanda de a indrepta pe frate­le tau, Mantuitorul ingaduie sa fie va­dit el inaintea a doi ori trei martori, iar dupa aceasta, daca cel ce a pacatuit nici pe aceia nu-i asculta, Hristos indeamna ca el sa dea raspuns catre instanta urmatoare — Biserica, adica inaintea re­prezentantilor puterii bisericesti — preo­tii ori arhierei.

Iar de nu va asculta nici de Biserica — concluzioneaza Mantuitorul - sa-ti fie tie ca un pagan vederea păcatelor lor vames!